Fotograful fotografiat

Fotograful fotografiat

De multe ori îmi pun întrebarea ce am realizat în domeniul fotografiei, în răstimpul cât am făcut umbră pământului, (şi mă încăpăţânez încă să mai fac…) mai mult sau mai puţin degeaba în acea a 1/1000000000000000000000000000… secundă din timpul planetar.

Am avut satisfacţia participării în peste 500 de saloane de fotografie, de “şablonismul” cărora parcă încep a mă (cam) sătura. Prea trebuia să fac ce place altora… Şi, adesea, nu eram agreat prin ceea ce făceam/propuneam.

Am avut 100 de expoziţii personale unde am putut expune ceea ce-mi place mie fără să-mi bat capul cu părerile altora, ale căror aprecieri (unele, poate, doar de complezenţă…) le-am primit adesea.

Am participat în vreo 70 de grup, alături de prieteni şi confraţi întru fotografie, unde fie erau “mascate” slăbiciunile fotografiilor mele de calitatea celor prezentate de ceilalţi expozanţi fie, poate, era viceversa…

Am enervat multă lume jurizând prin prisma a ceea ce cred că ştiu despre fotografie şi prin prisma gusturilor, viziunilor şi părerilor proprii!!

Am avut ocazia să-mi fac prieteni pe care nu cred că mi i-aş fi facut pe alte căi!!!

Doamne, câtă fotografie mi-a fost dat să văd, mai ales în acest început de mileniu al liberei şi confortabilei şi dezinvoltei circulaţii a informaţiei şi cu câtă plăcere m-am cufundat în acest universes pe care încercam să-l descifrez şi în care îmi căutam  infimul şi neînsemnatul loc!!

Au fost bucurii, au fost decepţii dar mă consolez la gândul că am facut întotdeauna acea fotografie în care am crezut, care am considerat că mă reprezintă şi prin care am considerat că spun ceva. Am constatat adesea că sunt controversat, dar cea mai mare satisfacţie mi-au produs-o afirmaţiile de genul: “Asta e o fotografie în stilul lui Pantea” sau: “Astea nu sunt fotografii gen FIAP”.

Nu mi-a plăcut niciodată să mi se spună ca fac fotografii frumoase!!

Nu aş vrea să se înţeleagă că aceste rânduri ar fi un fel de “cantec de lebădă” al meu. Rămân ancorat în locul meu şi rămân în cautarea “porilor” înguşti prin care mă strecor în investigaţiile mele fotografice.

Sunt gânduri pe care mi le-au podus un moment în care priveam cătrănit, o serie de printuri de o calitate discutabilă, tocmai primite de la o firmă de profil, pregătite pentru o “personală” undeva, departe…

Le răsfoiam, le etalam, le mutam de colo-colo, într-un spaţiu ce permitea acest lucru, moment în care îşi face apariţia colegul şi prietenul meu Marcel Socaciu, care mă privea, înţelegându-mi parcă nemulţumirile.

Eu îmi exprimam obiecţiile faţă de calitatea printurilor, dar şi prezentându-i şi explicându-i  câteva dintre ele. Mă destăinuiam, pe alocuri…

Mă asculta şi mă provoca discret.

Şi mă făceam că nu-l văd că mă fotografiază.

Sunt imaginile lui…