sâmbătă, 21 iulie 2012

Sub semnul lui Seth

Sub semnul lui SETH O lume năucitoare a străzii bântuite de o circulație frenetică, haotică, halucinantă, fără reguli, fără noimă, fără principii, fără priorități... Un megalopolis împânzit de bulevarde pe care se desfășoară un trafic ce nu contenește zi sau noapte precum un flux sanguin generator de viață... O mișcare browniană în care sunt angrenate, deopotrivă, valuri de mașini, căruțe trase de măgari, cărucioare felurite, încărcate la refuz, trase de oameni și, nu în ultimul rând, masa omniprezentă a oamenilor imensului oraș, ce mișună cu sau fără rost, strecurându-se timizi sau îndrăzneți spre ținte și rosturi doar de ei știute, printre șuvoaiele de mașini veșnic grăbite, agresive, îmbulzite sau victime imobilizate ale veșnicelor blocaje ce te pot imobiliza uneori preț de zeci de minute plicticoase, chinuite, cu ochii spre ceasul ce marchiază, implacabil, timpul trecut inutil și finalitatea destinației, de multe ori ratată, întârziată, amânată... Un vacarm permanent de claxoane... O lume în care atunci când apreciezi că drumul până într-un anumit loc ar trebui să dureze, în mod normal, o oră, trebuie să pornești cu o (altă... ) oră mai devreme... Un oraș în care, dacă te aventurezi la volanul unei mașini (de preferință nu a ta, personală...) trebuie să acumulezi luni bune de ”experiență locală”, iar șansa ca mașina ta să rămâna intactă mai mult decât câteva zile devine o adevărată himeră... Un oraș care nu se adaptează la vrerea ta ci TU trebuie să i te adaptezi... Un oraș (totuși...) fabulos, fascinant, cald, primitor, prietenos... CAIRO!!! E orașul în care m-am trezit năuc dar fascinat, surprins dar încântat, (adesea...) decepționat dar (mereu...) înțelegător, dornic de-a descoperi o nouă lume ce mi se dezvăluia în ritmul impus de ea, dar răbdătoare și generoasă în fața derutei mele, ca și a dorinței mele de descoperite, înțelegere, de cuprindere a realității ce mă învăluia tumultos. Sosisem în Cairo unde urma să stau o săptămână, timp trist de scurt pentru a îmbina dorința turistului de a vedea (Doamne, câte sunt de văzut în Cairo...), cu cea a fotografului, de a imortaliza cât mai mult din universul infinit de extins și diversificat ce mă învăluia, ca o permanentă provocare... Taxi-ul închiriat cu ziua se strecura abil prin universul amețitor al circulației din Cairo iar șoferul Saied făcea adevărate minuni de ”echilibristică” ce, adesea, îmi produceau fiori. Mi s-a conturat ideea redării fotografice tocmai a acestui haos și al condiției omului în acest univers amenințător și riscant prin care trebuie să se strecoare, în care era nevoit să-și ducă traiul, să-i supraviețuiască, să-l domine. Am început să fotografiez prin geamul din dreapta a mașinii, uneori din mers, alteori pe durata minutelor nesfârșite de blocaj în trafic. Realizam că se poate, că merge... Apoi am extins ideea, ce se contura deja ca un prim proiect ”egiptean”, pe durata plimbărilor pe străzile trepidante, unde găseam, la tot pasul secvențe ce se adaptau, de la sine, conceptului inițial. Un concept născut ad-hoc, în tumultul stăzii din Cairo, în ”miezul” imperiului lui Seth. SETH! Zeu cu semnificații diverse în mitologia egipteană și cu extensii până în mitologia greacă (Typhon), asemuit cel mai adesea cu un simbol al dezordinii și haosului, pare a fi ”patronul” străzii din Cairo. Și cum Cairo înseamna străzi, artere, bulevarde, nebunia traficului, vaier de claxoane, ”suspensie” greu miscibilă de oameni și mașini aflate într-o veșnică forfotă și luptă pentru supremație, ce niciodată nu-și conturează învingătorul, pot eu oare să afirm că Seth este stăpân peste Cairo?? Am intrat în imperiul lui Seth și am încercat să-i înțeleg pulsul, semnificațiile, tumultul, zbaterea, trepidația, respirația... Eram în mijlocul tuturor acestor semne, aparent agresive, tensionate, obsedante. Dar am plecat din Cairo cu sentimentul farmecului și frumuseții unui oraș fascinant, al cărui amintire vreau sa se ”prelungească” în imaginile de față. Voi avea, oare, ocazia să revin acolo??!! Sau, poate, aceste imagini vor fi și pentru mine o plăcuta aducere aminte. Pentru cei ce le vor vedea, doresc să devină o PROVOCARE!! Mergeți să-l căutați pe SETH!!

luni, 26 martie 2012

Al-Tannoura

Când am ajuns în Cairo, după vreo două zile de hoinărit prin imensitatea şi tumultul unui fabulos oraş, bunul meu prieten Ayman Lotfi mă anunţă că mă va duce la un spectacol de dansuri tradiţionale egiptene. Iniţiativa lui nu mi-a produs prea mult entuziasm, mă şi vedeam asistând la un spectacol plicticos, pe durata căruia mişcarea mea preferată va fi ridicatul mâinii stângi, cea pe care port ceasul, pentru a vedea cât mai am de suportat dintr-un spectacol pe care îl asemuiam cu ceva de genul (de pe la noi...) "Bătuta de la...", "Brâuleţul de nu ştiu unde...", "Căluşarii", etc. Mda, recunosc, nu "le prea am" cu folclorul...
Spectacolul urma să aibă loc într-o clădire ce fusese odinioară un fel de centru comercial închis, foarte amplu şi fascinant prin arhitectura şi atmosfera sa, cu mici foste prăvălioare, aşezate pe mai multe nivele. Avea amenajată o scenă pe măsura spectacolului incredibil ce avea să urmeze. Am ajuns acolo cu peste o oră înainte de începutul spectacolului pentru că ni s-a spus ca e bine să "prindem" locuri cât mai în faţă... Urma să apreciez această sugestie şi să nu regret ceea ce părea atunci o prea lungă aşteptare.
Vine momentul începutului spectacolului, moment în care pe scenă s-au aliniat mai mulţi muzicanţi fiecare purtător a unor felurite tobe şi a unui gen de castaniete. Stăteau cuminţi şi aşteptau ca o altă trupă de muzicanţi, aflaţi pe un balcon deasupra scenei, să execute nişte superbe piese interpretate la instrumente tradiţionale cu coarde şi de suflat.
Apoi muzicanţii de pe scenă, nişte percuţionişti de excepţie, au început să se producă fiecare în parte, în adevărate solo-uri de percuţie. Rocker-ul înrăit care sunt nu putea să nu facă asocieri fireşti cu producţiile unor mari baterişti... Era însa altceva, ceva ce excela prin ritm, trăire, dinamică şi conotaţii ritualic-islamice. Emanau o forţă de nedescris şi băteau tobele într-un mod năvalnic, devastator, executând, concomitent, nişte mişcări ce întregeau ritmul şi forţa prestaţiei fiecăruia... Doamne, cât de intens trăiau momentul!! Mă întorceam adesea spre soţia mea şi ii spuneam ceva de genul: "Fantastic, ăştia ştiu ceva carte!!".
"Regalul" de percuţie se termină, se face ora 20.00 şi pe scenă apare un personaj care am dedus că era "vedeta" ansamblului. Era îmbrăcat în verde şi purta nişte... să le zic "fuste" multicolore, aşezate pe vreo trei straturi, şi având un diametru de vreo 3-4 metri.
Urma să prezinte un număr inspirat din dansul dervişilor învârtitori turci pe care am avut ocazia să-i văd "la ei acasă", în Konya. Încă pe atunci m-a uimit abilitatea lor de-a se roti minute în şir, fără să se "îmbete de cap" cum se spune pe la noi... Eu am încercat, şi după vreo trei ture eram ca după o "tură" substanţială de vodcă...
Ei bine, personajul din spectacolul la care mă refer, s-a învârtit într-un ritm ameţitor... 30 de minute!! 30 DE MINUTE!!! Pe toata durata acestui electrizant moment, la balcon, un solist interpreta un cântec răscolitor, a cărui semnificaţii le intuiam, le simţeam, fără să înţeleg cuvintele în arabă, asociindu-le şi cu dansul ritualic ce se derula pe scenă, elemente ce se completau reciproc într-un incredibil show!!
Şi ce dans!!! O nebunie de ritm, culoare, muzică, percuţie!! Personajul se rotea făcând ca "fustele" se desfăşoare, în straturi diferite, coordonându-le mişcările, ritmul, forţa, într-o unitate dinamică incredibilă cu propriile mişcări. Cât de greu mi se părea să ţii în permanentă rotaţie acele imense falduri!! La un moment dat, desprindea una dintre "fuste" pe care o rotea deasupra capului. Era ca o uriaşă floare ce plutea în eter şi părea a se desprinde de lumea noastră, cei ce eram în sală şi nu ne venea a crede că era aievea.
Uneori, la momente doar de ei ştiute, cei ce îmi păreau a fi doar nişte percuţionişti, se alăturau celui ce se rotea nestăvilit, într-un dans exploziv.
Şi eu ce făceam între timp?? Fotografiam, uneori uitam degetul pe declanşator pentru a "mitralia" secvenţele, pentru a "prinde" ritmul, dinamica, fascinaţia... Am făcut vreo 800 de imagini.
A urmat un "trio" de dansatori echipaţi similar dar în culori diferite, care nu s-au învârtit "decât" vreo 15 minute, dar momentul a câştigat în grandoare prin faptul că erau trei, perfect sincronizaţi în mişcări. Muzica profilată preponderent pe percuţie, umplea sala, ne pătrundea...
Spectacolul s-a terminat, protagoniştii au coborât de pe scenă, epuizaţi, dar conştienţi de măreţia prestaţiei cu care tocmai ne încântaseră. Mi-au făcut deosebita onoare de a se fotografia cu mine. Mă simţeam atât de recunoscător pentru ceea ce-mi dăruiseră şi mă simţeam atât de legat de ei!!
Nu plătisem bilet de intrare... Mi s-a spus ca spectacolul e gratuit (incredibil!!!) iar ansamblul este plătit de Guvernul Egiptului. Se numea AL-TANNOURA, un nume ce nu-l voi uita vreodată.
AL-TANNOURA!!! Nu ştiu dacă vă voi mai revedea!! Dar voi alcătui o expoziţie despre voi, spre aducere aminte. O parte din mine a rămas alături de voi, în acea mirifică seară din Cairo!!

sâmbătă, 11 februarie 2012

Performantza...

http://www.crisana.ro/stiri/invatamant-17/bonusuri-pentru-performanta-la-universitate-119746.html

vineri, 3 februarie 2012

Exhibition of the PSA Group Oradea in English

Our colleague, the youngest in our group Monica Butnaru, has translated the text about our exhibition in English.
We are very grateful to her!!
Hereby, the text:
========================================================================

PSA Group Exhibition

It's wide and attractive the so-called "salon photography", which is the target of salons / competitions / contests of artistic photography. These events are in a dynamic transition through the various trends, influences and orientations. It is one of the most stimulating fields of photographic creation because, despite the establishment of "guides" and "unwritten rules" ( too generally accepted ...), principles and criteria of evaluation often questionable, it leads to a “result " undoubtedly positive, a defining trend towards progress and self-improvement in photography.

One who tends to this segment of photographic creation, can often consider or use it as a springboard to other fields of applying photography, perhaps more profitable. For some it may therefore be a good start and is considered a transient stage in their work. These would be the ones we can consider as part of the 'pragmatic' category. For others, it can be an endless beginning, and those touched by the "flame" can not abandon the perpetual challenge of competition, with ups and downs, with joys and sorrows, with failures and (Why Not?) "Successes" .. . they are the much more extended group of "idealists".

Sending your work to a photography salon means assuming the results of a jury’s assessment, whose competence and decisions are not allowed to be questioned or (God forbid ... ) contested. You are often forced to "swallow" some acidic remarks, some not very flattering ratings because "the rule" obliges you to take things as they are. The natural reaction is that of SELT-ANALYSIS, to search for the personal reasons for failure and to accept the challenge of SELF PERFECTING. It is the only normal reaction, through the beneficial effects it produces in time for those who have patience and perseverance ...

The PSA Group consists of photographers from the city of Oradea who joined the Photographic Society of America (PSA) and participated in various photographic art salons that it patronizes. Their results have been meritorious, materialized through a series of international awards and honorable mentions. There appeared, however, certain "voices" from some ... Non participants (...) which stated, under the "grapes are sour" principle that these competitions would be somewhat easy, and the "sine qua non" condition of acceptances and even awards / mentions would be reduced to the simple fact of sending works and paying the participation fees.

How this mentality is not (very) likely to be reduced or removed from those minds where it is immutable installed, those who participate in these salons have no other choice but to install a stricter censorship of their creations in order for themselves to be satisfied with a work well-done!

The PSA Group consists of: Adela Rusu, Ilisie Ovidiu Gheorghe Petrila Dancoglu Constantin, Cristian Ene and Teodor Radu Pantea. They invite all the local people who are passionate about photography to an exhibition organized in the prestigious cultural institution, The Oradea County Library "Gheorghe Şincai”, who has already created a tradition of organizing exhibitions of photographic art.

Each author will present a set of seven photographs, accepted and awarded in the photographic art salons patronized by the PSA and organized mainly in the US. It's one of the moments when the six authors have accepted a new challenge of their own selection. It's a moment of honesty in each of us.

We invite the Oradea public to know us, to judge us, to criticize us, to appreciate us, to be honest with us. For that we have tried to be honest! Because we are part of the previously defined category of idealists.

We welcome you to the exhibition opening on Wednesday, February 1, 2012, 17.00 o’clock at The County Library "Gheorghe Sincai".
We will be honored by your presence and we thank you in advance for participating.

luni, 30 ianuarie 2012

Expozitzia Grupului PSA

Expoziţia Grupului PSA

E vastă şi atractivă aşa-numita "fotografie de salon", ce face obiectul şi ţinta saloanelor/competiţiilor/concursurilor de fotografie artistică, manifestări aflate într-o dinamică de neoprit, trecând prin cele mai felurite tendinţe, influenţe sau orientări. Este unul dintre domeniile cele mai stimulative ale creaţiei fotografice deoarece, chiar în pofida instalării unor "şabloane" "reguli nescrise" (dar prea unanim acceptate...), principii sau criterii de apreciere adesea contestabile, conduce, în final, spre o "rezultantă" indiscutabil pozitivă, cu tendinţă definitorie spre progres şi auto-perfecţionare în fotografie.
Cel ce tinde spre acest segment al creaţiei fotografice, îl poate considera sau utiliza, adesea, ca pe o trambulină spre alte domenii de aplicare a fotografiei, poate mult mai profitabile. Pentru unii poate fi, aşadar, un bun început şi îl consideră o etapă pasageră în activitatea lor. Ar fi cei pe care îi putem considera ca făcând parte din categoria "Pragmaticilor". Pentru alţii, poate fi un început fără sfârşit, iar cei atinşi de "flamă" nu mai pot renunţa la provocarea competiţiei perpetue, cu urcuşuri şi căderi, cu bucurii şi tristeţi, cu eşecuri şi (why not??) "succesuri"... Sunt grupul, mult mai extins al "Idealiştilor".
Aţi trimite lucrările la un salon de artă fotografică înseamnă a-ţi asuma rezultatele aprecierii unui juriu, ale cărui competenţă şi decizii, prin însăşi litera regulamentului salonului în cauza, nu-ţi este îngăduit a le pune la îndoială sau (Doamne fereşte...) contesta. Eşti nevoit adesea sa-ţi "înghiţi" unele remarci acide, unele calificative nu prea măgulitoare, deoarece "regula" te determină să iei lucrurile aşa cum sunt. Reacţia firească este însă aceea a propriei AUTOANALIZE, pentru a căuta "în propria ogradă" motivele eşecului şi de a accepta provocarea AUTOPERFECŢIONĂRII. Este singura reacţie firească, prin efectele benefice pe care le produce în timp, pentru cei ce au răbdare şi perseverenţă...
Grupul PSA s-a constituit din artişti fotografi orădeni care au aderat la Societatea Americană de Fotografie (PSA) şi au participat la diverse saloane de artă fotografică pe care aceasta le patronează. Rezultatele lor au fost meritorii, concretizate printr-o serie de premii şi menţiuni internaţionale. Au apărut însă şi anumite "voci" din partea unor... NEPARTICIPANŢI (...) ce afirmau, în baza principiului "strugurii sunt acri" faptul (nedovedit/nedovedibil...) cum că aceste saloane ar fi oarecum facile, iar condiţia "Sine qua non" a acceptărilor şi chiar a premiilor/menţiunilor s-ar reduce la simpla trimitere a lucrărilor şi la plata taxelor de participare.
Cum această mentalitate nu (prea) poate fi combătută sau înlăturată din acele minţi în care s-a instalat imuabil, cei ce participă la saloanele în cauză nu au altă alternativă decât aceea a unei autocenzuri şi mai stricte ale propriilor creaţii pentru ca ei înşişi să fie pătrunşi, în mod convingător, de conştiinţă lucrului bine făcut!!
Grupul PSA se compune din: Adela Rusu, Ovidiu Ilisie, Gheorghe Petrila, Constantin Dancoglu, Cristian Ene şi Teodor Radu Pantea. Ei invită iubitorii artei fotografice din Oradea la o expoziţie organizată în cadrul prestigioasei instituţii culturale orădene, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", cea care şi-a creat deja o tradiţie din organizarea unor expoziţii de artă fotografică.
Fiecare autor va expune câte şapte fotografii dintre cele prezentate, acceptate şi premiate la saloane de artă fotografică patronate de PSA şi organizate, preponderent, în SUA. E unul dintre momentele în care, cei şase autori au acceptat o nouă provocare a propriei selecţii. E un moment de sinceritate al fiecăruia dintre noi.
Invităm publicul orădean să ne cunoască, să ne judece, să ne critice, să ne aprecieze, să fie, într-un cuvânt, sincer cu noi. Pentru că şi noi ne-am străduit sa fim SINCERI!! Pentru ca suntem din categoria mai sus definită a IDEALIŞTILOR.
Va invităm la vernisaj, pe data de miercuri, 01 februarie 2012, orele 17,00 La Biblioteca Judeţeană "Gheorge SincaI".
Prezenţa Dvs. ne va onora şi vă mulţumim anticipat pentru participare.